ÎnregistrareAutentificare

Proiecte 2018

TEMA:

Educație pentru o nouă generație. Împreună ne calificăm pentru viitor.
Educație, Tehnologie, Inovație

ARGUMENTE:

Copiii care abandonează școala sunt generația pierdută pentru viitorul nostru, pentru noi toți. Fără investiții în generația tânără, inovarea, tehnologia și competitivitatea pe termen lung vor fi în pericol. Fără tineri educați, societatea noastră își pierde valoarea.

În adolescență, tot mai mulți copii abandonează școala, numărul acestora fiind mult mai mare decât al celor din școlile primare. Această tendință este determinată de sărăcie, calitatea slabă a sistemului de învățământ, dar și de modalitatea inadecvată de predare. Alte motive ale abandonului școlar sunt:

Deși principalii factori care sporesc abandonul școlar sunt localizați la nivel de familie și comunitate, sistemul de învățământ joacă un rol major, deoarece la nivelul școlii există foarte puține acțiuni pentru a preveni abandonul școlar. Profesorii pot juca un rol important în prevenirea părăsirii timpurii a școlii, deoarece aceștia sunt în contact permanent cu elevii și pot identifica problemele acestora, apoi pot atrage atenția autorităților competente sau a organizațiilor neguvernamentale pentru a interveni atunci când este nevoie.


DESCRIERE PROIECT:

Teimplici.ro, prin programul Educație pentru o nouă generație. Împreună ne calificăm pentru viitor, va fi un catalizator al proiectelor educaționale non-formale, create de ONG-uri în parteneriat cu școlile publice, în urban. Proiectele vor fi dedicate adolescenților cu vârste cuprinse între 12 și 20 de ani și vor avea scopul de a îi ajuta să se concentreze mai mult pe educația lor, pentru un viitor mai bun.


IMPACT:

Rezultatele proiectelor finanțate de Telekom se vor regăsi în comportamentul elevilor, în reducerea numărului de absențe la școală și creșterea performanțelor la învățătură.