ÎnregistrareAutentificare

Regulament

ACT ADIȚIONAL NR. 2 LA REGULAMENT CU PRIVIRE LA DESFĂŞURAREA CONCURSULUI DE PROIECTE DE RESPONSABILITATE SOCIALĂ TEIMPLICI.RO, EDIŢIA 2018

Organizatorul a decis următoarele:

Modificare art. 7.2:

”7.2 Juriul Concursului este compus din următoarele persoane:

  • Cristina Bazavan – blogger
  • Simona Iftimescu - Expert Educațional, Cadru didactic asociat al Facultății de Psihologie și Științele Educației
  • Alina Liciu  - Fondator și managing Partner The Azores Sustainability & CSR Services
  • Ciprian Fartușnic – Cercetător Științific principal la Institutul de Științe ale Educației
  • Florina Şerban – Expert responsabilitate corporativă Telekom Romania’’

 

Restul clauzelor din regulament rămân neschimbate.

Data: 17 ianuarie 2019

Nume: Ruxandra Voda, Director Comunicare Romania

 

 

ACT ADITIONAL NR. 1 LA REGULAMENT CU PRIVIRE LA DESFĂŞURAREA CONCURSULUI DE PROIECTE DE RESPONSABILITATE SOCIALĂ TEIMPLICI.RO, EDIŢIA 2018

Organizatorul a decis următoarele:

Modificarea articolului 3.1:

”3.1 Concursul se desfăşoară conform următoarelor perioade:

  • Perioada de înscriere a proiectelor: 29 octombrie 2018 – 18 ianuarie 2019 (ora 23.59)
  • Perioada de evaluare intermediară: 19 – 23 ianuarie 2019
  • Perioada de jurizare: 23 – 31 ianuarie 2019
  • Anunțarea celor 7 proiecte finaliste: 4 februarie 2019
  • Susținerea celor 7 proiecte finaliste în fața juriului: 7 februarie 2019
  • Anunțarea câștigătorilor: 7 februarie 2019. ”

Modificarea art. 5.2:

”5.2 Sunt eligibile Proiectele sau etape ale unor proiecte aflate în implementare de cel mult 1 an, care:

  • au scop și obiective specifice, clar formulate, măsurabile, realiste și bine definite în timp;
  • se desfășoară pe teritoriul României, în perioada februarie – decembrie 2019 și au o durată de minimum șase luni consecutive; ”

Modificarea art. 6.1:

”6.1 Participanţii se pot înscrie în Concurs urmând paşii următori:

  • Pentru a înscrie un Proiect, trebuie completat şi trimis formularul de înscriere disponibil pe Website (https://teimplici.ro/proiecte/create/) până cel târziu pe data de 18 ianuarie 2019, ora 23:59.
  • Numai cei 7 finalişti aleşi să prezinte Proiectele în faţa juriului vor fi obligaţi să furnizeze în Website Organizatorului, până pe data de 31 ianuarie 2019, o copie a certificatului fiscal al organizaţiei, copie a raportului financiaral Organizatiei pentru anul 2017, copie a bilanţului financiar pe ultimul an fiscal, copie a actului constitutiv şi a hotărârii de înfiinţare a organizaţiei emisă de tribunalul competent. ”

Modificare art. 7.2:

”7.2 Juriul Concursului este compus din următoarele persoane:

  • Cristina Bazavan – blogger
  • Lăcrămioara Botezatu - CSRmedia.ro
  • Simona Iftimescu - Expert Educational, Cadru didactic asociat al Facultății de Psihologie și Științele Educației
  • Alina Liciu  - Fondator și managing Partner The Azores Sustainability & CSR Services
  • Florina Şerban – Expert responsabilitate corporativă Telekom Romania’’

Modificarea art. 8.3:

”8.3 Lista Proiectelor câştigătoare şi a Participanţilor care le-au înscris va fi adusă la cunoştinţă publicului prin afişarea pe Website-ul www.teimplici.ro până cel târziu la data de 7 februarie 2019. ”

Restul clauzelor din regulament rămân neschimbate.

Data: 16 noiembrie 2018

Reprezentant Telekom Romania Mobile Communications S.A.
Ruxandra Vodă
Director Comunicare

 

 

REGULAMENT CU PRIVIRE LA DESFĂŞURAREA CONCURSULUI DE PROIECTE DE RESPONSABILITATE SOCIALĂ TEIMPLICI.RO, EDIŢIA 2018

Acest regulament cuprinde o serie de reguli obligatorii aplicabile oricăror activităţi ce urmează a fi întreprinse în cadrul concursului de proiecte de responsabilitate socială derulat prin intermediul platformei online www.teimplici.ro.

SECŢIUNEA 1. ORGANIZATORUL CONCURSULUI

1.1 Concursul de proiecte de responsabilitate socială Teimplici.ro, ediţia 2018 (denumit în continuare „Concursul”) este iniţiat, susţinut şi implementat în mod direct de Telekom România Mobile Communications S.A. (Telekom Romania Mobile sau Organizatorul), cu sediul social în Splaiul Independenţei nr. 319G, SEMA Parc, Clădirea Atrium House, etajele 1 şi 2, sector 6, Bucureşti, având numărul de ordine în Registrul Comerţului J40/433/1999, Codul Unic de Înregistrare RO11952970, operator de date cu caracter personal în baza Notificării nr. 3076 (denumită în cele ce urmează „Organizatorul”).

1.2 Concursul se va desfăşura conform instrucţiunilor comunicate de către Organizator, prin aplicarea prevederilor prezentului regulament (denumit în continuare „Regulamentul”).

1.3 Organizaţiile non-guvernamentale ce doresc să se înscrie în vederea participării în Concurs trebuie să respecte prezentul Regulament.

1.4 Regulamentul este întocmit şi este disponibil, în mod gratuit, oricărei persoane interesate, prin accesarea site-ului www.teimplici.ro (denumit în continuare „Website-ul”).

1.5 Condiţiile privind organizarea şi desfăşurarea Concursului, conform prezentului Regulament, precum şi regulile mecanismului de evaluare şi punctare a proiectelor înscrise în Concurs (denumite în continuare individual „Proiectul” şi colectiv „Proiectele”) sunt obligatorii şi se regăsesc în cuprinsul secţiunilor de mai jos.

Organizatorul îşi rezervă dreptul de a modifica şi/sau completa Regulamentul, implicit oricare dintre condiţiile privind organizarea Concursului, precum şi dreptul de a suspenda şi/sau înceta şi/sau prelungi desfăşurarea acestuia, cu înştiinţarea prealabilă a Participanţilor/potenţialilor Participanţi cu privire la orice modificare a prevederilor Regulamentului.

Modificările şi/sau completările vor fi comunicate cu cel puţin 24 de ore înainte ca acestea să devină aplicabile, prin afişarea pe Website.

1.6 Pentru evitarea oricărei neînţelegeri, prezentul Concurs se desfăşoară în limba română. Organizatorul nu va avea obligaţia să asigure servicii de traducere/interpretare în legătură cu participarea la Concurs, inclusiv în ceea ce priveşte acordarea sponsorizărilor oferite conform prevederilor Regulamentului şi nu va acoperi niciun cost legat de traducere/interpretare, acestea fiind exclusiv în sarcina Participanţilor.

SECŢIUNEA 2. NATURA, SCOPUL ŞI ARIA DE DESFĂŞURARE A CONCURSULUI

2.1 Concursul este organizat şi se desfăşoară la nivel naţional, fiind destinat oricărei organizaţii non-guvernamentale care îndeplineşte condiţiile de eligibilitate stabilite în secţiunea 4 din prezentul Regulament.

2.2 Organizatorul doreşte să sponsorizeze proiecte educaționale, care au ca scop reducerea abandonului școlar, în rândurile adolescenților cu vârste între 12 – 20 de ani, din mediul urban. Proiectele înscrise în Concurs trebuie să respecte tema acestuia. Pentru a participa la Concurs, Participanţii pot crea parteneriate. Parteneriatele pot fi încheiate între organizaţii non-guvernamentale declarate eligibile conform prezentului Regulament sau instituții publice (școli, inspectorate școlare, primării etc.)

SECŢIUNEA 3. PERIOADA ŞI STRUCTURA DE DESFĂŞURARE A CONCURSULUI DE PROIECTE

3.1 Concursul se desfăşoară conform următoarelor perioade:

  • Perioada de înscriere a proiectelor: 29 octombrie – 18 noiembrie 2018 (ora 23.59)
  • Perioada de evaluare intermediară: 19 – 23 noiembrie 2018
  • Perioada de jurizare: 23 – 30 noiembrie 2018
  • Anunțarea celor 7 proiecte finaliste: 4 decembrie 2018
  • Susținerea celor 7 proiecte finaliste în fața juriului: 7 decembrie 2018
  • Anunțarea câștigătorilor: 7 decembrie 2018

SECŢIUNEA 4. DREPTUL DE PARTICIPARE

4.1 În acest Concurs se pot înscrie organizaţiile non-guvernamentale fără scop lucrativ (asociaţie, fundaţie, federaţie, înregistrate în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile), care îndeplinesc cumulativ următoarele cerinţe:

  • au experiență de minim 3 ani în derularea de proiecte educaționale / în domeniul Educație;
  • au încheiat cel puțin trei proiecte educaționale (de exemplu, proiecte care au avut ca scop îmbunătățirea actului educational, proiecte care au oferit șansa la educație copiilor / elevilor din grupuri dezavantajate, care au urmărit scăderea ratei abandonului școlar, proiecte care sprijină cadrele didactice în îmbunătățirea actului educațional, inițiative de educație non-formală), cu rezultate concrete și cel puțin 100 de beneficiari/proiect;
  • pot demonstra transparență în raportarea rezultatelor financiare (raport financiar pentru anul 2017 și bilanț financiar pe ultimul an fiscal);
  • sunt înființate și funcționează legal conform legislației din România.

4.2 Entităţile menţionate la art. 4.1 care înscriu Proiecte în cadrul Concursului vor fi denumite în continuare individual „Participantul” şi colectiv „Participanţii”.

4.3 Înscrierea Proiectului în Concurs confirmă acordul Participantului în sensul utilizării informaţiilor puse la dispoziţia Organizatorului în legătură cu Proiectul şi activitatea Participanţilor în scopul desfăşurării Concursului şi implementării Proiectelor, ştiind că aceste informaţii sunt supuse obligaţiei de confidenţialitate doar în raport cu utilizarea lor în afara Concursului. Prin înscrierea în Concurs, Participantul garantează Organizatorului cunoaşterea în întregime a conţinutului prezentului Regulament, pe care se obligă să îl respecte în integralitate.

4.4 Fiecare Participant are dreptul să înscrie în Concurs maximum 2 (două) proiecte, care să răspundă criteriilor de eligibilitate definite de prezentul Regulament, la Secțiunea 5. Înscrierea fiecărui proiect se va realiza prin completarea unui Formular de înscriere, separat pentru fiecare proiect. Vor fi luate în considerare la evaluarea intermediară primele 2 proiecte înscrise de un Participant în ordinea cronologică, dacă din orice motiv se înscriu mai mult de 2 proiecte de către un singur Participant. O organizație neguvernamentală poate înscrie maximum două proiecte în calitate de Participant direct și poate fi nominalizat ca Partener al unor alți Participanți Directi, în alte două proiecte.

4.5 Participarea la Concurs nu este permisă organizaţiilor non-guvernamentale sau organizaţiilor eligibile ca parteneri împotriva cărora au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti prin care s-a constatat că există indicii privind săvârşirea de către acestea a unor infracţiuni de natură economică sau de oricare altă natură. Totodată, Organizatorul îşi rezervă dreptul de a refuza înscrierea ori, după caz, de a elimina din Concurs Participanţii asupra cărora planează indicii serioase privind săvârşirea unor infracţiuni de natură economică, ori privind utilizarea unor mijloace de conducere a afacerilor şi activităţilor proprii care nu sunt conforme (nu se integrează) în politica promovată de către Organizator confom comunicărilor publice efectuate de către acesta. Organizatorul este singurul în măsură să decidă cu privire la aplicarea sancţiunii de refuz al înscrierii în Concurs ori de eliminare din Concurs, conform celor de mai sus. În situaţia în care un Proiect este eliminat din Concurs pentru motivele de mai sus, Organizatorul poate decide ca poziţia astfel rămasă liberă să fie ocupată de către următorul Participant în ordinea descrescătoare a clasării conform notelor acordate de către juriu.

SECŢIUNEA 5. CONDIŢIILE PENTRU ELIGIBILITATEA PROIECTELOR

5.1 Proiectele înscrise de către Participanţi în Concurs trebuie să respecte condiţiile generale de eligibilitate stabilite mai jos pentru a intra în etapa de evaluare intermediară.

5.2 Sunt eligibile Proiectele sau etape ale unor proiecte aflate în implementare de cel mult 1 an, care:

  • au scop și obiective specifice, clar formulate, măsurabile, realiste și bine definite în timp;
  • se desfășoară pe teritoriul României, în perioada ianuarie – decembrie 2019 și au o durată de minimum șase luni consecutive;
  • vizeaza colaborari cu diversi stakeholderi (instituții publice – școli, inspectorate școlare, primării etc., alte ONG-uri, companii, actori internaționali);
  • folosesc soluții tehnologice sau introduc noi tehnologii care ajută la implementarea cât mai eficientă a proiectului, scalarea sa sau maximizarea impactului (de exemplu, crearea de platforme educaționale, aplicații mobile, cursuri online, consiliere online, cluburi educaționale mobile);
  • solicită o sponsorizare de maxim 30.000 EUR. Bugetul solicitat include costuri de administrare de maximum 10% și costuri de comunicare de 10% din bugetul solicitat; contributia participantului trebuie să fie de minim 10% din valoarea bugetului solicitat ca sponsorizare din partea Telekom, care se adauga la bugetul total al proiectului în plus față de bugetul solicitat de la Telekom - contribuție financiară sau resurse, în oricare dintre capitolele bugetare (costuri cu personalul, costuri cu derularea proiectului, costuri indirecte, costuri cu promovarea).
  • sunt sustenabile (proiectul se poate autosusține financiar după încetarea finanțării solicitate prin prezentul Program și există capacitatea de a asigura funcționarea și întreținerea investiției după finalizare, pentru o durată de minim 6 luni);
  • includ măsuri și indicatori de evaluare a impactului;

 

5.3 Nu sunt eligibilie proiectele care:

 

  • au sponsori institutionali sau companii din domeniul telecom cu statut de partener unic/principal;
  • au costurile administrative altele decât cele strict legate și create de gestionarea proiectului propus (exemple: nu sunt eligibile costuri de contabilitate, costuri cu angajați ai partenerului care nu sunt implicați în proiect, achiziție de terenuri, chirie sediu, achiziție echipamente electrice, masini, vehicule etc).
  • au specificate în Bugetul actual cheltuieli realizate înaintea semnarii contractului de sponsorizare aferent prezentului Program.

 

5.4 Nu sunt eligibile costurile administrative ale Participantului, altele decât cele strict legate şi create de gestionarea proiectului propus (exemple: nu sunt eligibile costuri de contabilitate, costuri cu angajaţi ai partenerului care nu sunt implicaţi în proiect, achiziţie de terenuri, chirie sediu, achiziţie echipamente electrice, maşini, vehicule etc).

5.5 Proiectele care nu îndeplinesc cumulativ condiţiile de eligibilitate menţionate anterior vor fi respinse. Proiectele care îndeplinesc toate condiţiile de eligibilitate vor fi acceptate pentru a fi incluse în etapa de evaluare intermediară.

SECŢIUNEA 6. ÎNSCRIEREA PROIECTELOR ÎN CONCURS

6.1 Participanţii se pot înscrie în Concurs urmând paşii următori:

  • Prin înregistrarea cu un cont în Website. Contul poate fi creat prin accesarea website-ului teimplici.ro, secţiunea Inregistrare. Contul trebuie să fie creat de un reprezentant al Organizației.
  • Completarea Formularului de înscriere disponibil pe Website; formularul va fi completat integral de către Participanţi.
  • Completarea unui Formular de buget; acesta va fi descărcat de pe Website şi completat separat şi apoi ataşat formularului de înscriere online, menţionat mai sus. Bugetul total al proiectului va fi, de asemenea, detaliat în formularul de înscriere menţionat mai sus.
  • Documentele solicitate si încărcate în Website de către Participanţi nu trebuie să depăşească în total 2MB.
  • Informaţiile solicitate în formularul de concurs fac referire la identitatea și obiectivele ONG-ului Participant care înscrie Proiectul pe Website, precum numele şi prenumele reprezentantului legal care înscrie Proiectul și datele lui de contact, numele organizaţiei, numele Proiectului, poză reprezentativa pentru Proiect, scop, obiective, descrierea şi impactul estimat ale Proiectului. Câmpurile Nume organizaţie non-guvernamentală, Nume Proiect, Foto Proiect, Scop și Rezumat proiect sunt singurele câmpuri care vor fi vizibile de către publicul larg pe Website, după finalizarea perioadei de evaluare itermediară.
  • Pentru a înscrie un Proiect, trebuie completat şi trimis formularul de înscriere disponibil pe Website (https://teimplici.ro/proiecte/create/) până cel târziu pe data de 18 noiembrie 2018, ora 23:59.
  • După înscriere, Participanţii vor primi un e-mail de confirmare a primirii documentelor de către Organizator, în termen de cel mult 24 de ore de la trimiterea aplicaţiei în zilele lucrătoare, respectiv în termen de maximum 72 de ore în zilele nelucrătoare.
  • Numai cei 7 finalişti aleşi să prezinte Proiectele în faţa juriului vor fi obligaţi să furnizeze în Website Organizatorului, până pe data de 30 noiembrie 2018, o copie a certificatului fiscal al organizaţiei, copie a raportului financiaral Organizatiei pentru anul 2017, copie a bilanţului financiar pe ultimul an fiscal, copie a actului constitutiv şi a hotărârii de înfiinţare a organizaţiei emisă de tribunalul competent.

6.2 Organizatorul îşi rezervă dreptul de a elimina din Concurs orice Participant care nu a completat integral Formularul de înscriere în Concurs sau care nu a înregistrat până la data limită Formularul de înscriere şi documentele/informaţiile anexate, conform prevederilor de mai sus.

SECŢIUNEA 7. EVALUAREA PROIECTELOR ŞI DESEMNAREA CÂŞTIGĂTORILOR

7.1 În vederea desemnării Proiectelor câştigătoare, se va aplica următoarea procedură de evaluare a tuturor Proiectelor înscrise şi eligibile în Concurs, desfăşurată în perioadele menţionate la art. 3.1.

7.2 Juriul Concursului este compus din următoarele persoane:

  • Cristina Bazavan – blogger
  • Lăcrămioara Botezatu - CSRmedia.ro
  • Simona Iftimescu - Expert Educational, Cadru didactic asociat al Facultății de Psihologie și Științele Educației
  • Florina Şerban – Expert responsabilitate corporativă Telekom Romania

7.3 Proiectele care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate menţionate la secţiunea 5 de mai sus vor fi evaluate şi notate cu Admis sau Respins în etapa de selecţie intermediară. În această etapă, Organizatorul poate cere Participantului mai multe detalii despre Proiectul înscris, pentru clarificarea acestuia. Detaliile vor fi cerute prin corespondență electronică, pe email, folosind datele de contact pe care Reprezentantul Organizației care a înscris Proiectul le-a menționat în Formularul de Înscriere Online. Dacă reprezentantul Organizației nu va oferi detaliile cerute în termen de 48 de ore (zile lucrătoare) de la primirea solicitării din partea Organizatorului, Proiectul Organizației respctive poate fi declarat neeligibil/respins.

7.4 Proiecte declarate eligibile vor fi evaluate şi notate de către membrii juriului Concursului, în scopul departajării, cu note de la 1 la 5 pentru fiecare criteriu menţionat mai jos. Nota obţinută pentru fiecare criteriu este apoi ponderată cu procentul menţionat la fiecare criteriu, iar nota fiecărui membru al juriului este reprezentată desuma tuturor notelor obţinute la fiecare criteriu.

  • Impactul Proiectului (40% din nota finală) - Criteriul se refera la obiectivele Proiectului, adica la schimbările pe care și le propune să le genereze pe termen scurt, dar mai ales mediu sau lung. Relevant este și numărul beneficiarilor direcți și indirecți ai Proiectului.
  • Coerența și eficiența Proiectului (20% din nota finală) - Se evaluează legătura dintre nevoile identificate – obiectivele propuse – activitățile desfășurate – resursele folosite.
  • Sustenabilitate (10% din nota finală) - Evaluează măsura în care rezultatele, efectele, activitățile sau acțiunile din cadrul Proiectului rezistă în timp și după încheierea sponsorizării.
  • Tehnologie (30% din nota finală) – folosirea tehnologiei pentru atingerea obiectivelor proiectului și scalarea sa.

7.5 Nota finală a fiecărui Proiect este media aritmetică dintre notele tuturor membrilor juriului care au notat proiectul respectiv.

7.6 Proiectele câştigătoare vor fi desemnate în ordinea descrescătoare a notelor finale obţinute în urma prezentării proiectelor selectate în finală, cu condiţia ca prezentul Regulament să fie respectat.

SECŢIUNEA 8. SPONSORIZĂRILE ACORDATE

8.1 Organizatorul susţine prin intermediul Concursului implementarea Proiectelor câştigătoare ale Participanţilor, prin acordarea unor sponsorizări. Suma maximă pe care o poate primi un proiect câştigător este de maximum 30.000 de Euro. Valoarea maximă totală a sponsorizărilor este de 60.000 de Euro.

8.2 Vor fi selectate până la maximum 3 (trei) proiecte câştigătoare. Pentru a verifica respectarea prezentului Regulament, Organizatorul îşi rezervă dreptul de a cere documente suplimentare faţă de cele cerute prin formularul de înscriere.

8.3 Lista Proiectelor câştigătoare şi a Participanţilor care le-au înscris va fi adusă la cunoştinţă publicului prin afişarea pe Website-ul www.teimplici.ro până cel târziu la data de 7 decembrie 2018.

Participanţii câştigători vor fi contactaţi prin e-mail-ul pus la dispoziţia Organizatorului prin formularul de înscriere în Concurs, pentru încheierea documentaţiei de sponsorizare pentru anul 2019. În cazul în care oricare dintre Participanţii desemnaţi câştigători nu îndeplineşte condiţiile de participare, este descalificat, este în imposibilitatea de a oferi documentele suplimentare solicitate de către Organizator pentru a primi sponsorizarea, în cazul în care refuză să intre în posesia sponsorizarii, sau în oricare alta situaţie în care sponsorizarea nu poate fi acordată unui Participant desemnat câştigator al Concursului, Organizatorul va acorda sponsorizarea următorului Participant clasat în urma evaluării Proiectelor, conform prevederilor prezentului Regulament.

Proiectele câştigătoare vor beneficia de sponsorizare din partea Organizatorului, în cuantumul maxim stabilit conform art. 8.1 / Proiect (suma brută), în scopul implementării Proiectelor. Organizatorul este cel care va decide care va fi nivelul efectiv al sumei acordate, în funcţie de caracteristicile fiecărui Proiect.

Sumele respective - cuvenite câştigătorilor Concursului - sunt acordate în echivalent lei calculat la cursul de schimb EUR/RON al Băncii Naţionale a României valabil în data efectuării plăţii în baza unui contract de sponsorizare pentru Participantul desemnat câştigător, a cărei formă este stabilită de către Organizator. Contractul de sponsorizare se va încheia conform politicii de sponsorizare a companiei, Organizatorul rezervându-şi dreptul de a cere documente suplimentare faţă de cele cerute în cadrul prezentului Regulament.

Contractul de sponsorizare va fi încheiat între Organizator şi Participanţii câştigători. După caz, suma menţionată urmează să fie făcută disponibilă Participantului, în condiţiile stabilite prin respectivul contract de sponsorizare. Suma reprezentând sponsorizarea va fi utilizată exclusiv în scopul implementării Proiectului, acest lucru fiind certificat printr-un raport de evaluare a sponsorizării, conform politicii Organizatorului. În cazul în care toată suma reprezentând sponsorizarea sau oricare parte din această sumă nu este utilizată conform contractului sus-menţionat, Participantul va fi obligat să restituie suma respectivă Organizatorului.

8.4 Organizatorul îşi rezervă dreptul de a nu acorda ori, după caz, de a solicita returnarea sumelor ce fac obiectul sponsorizărilor acordate, fără vreo despăgubire, în următoarele situaţii:

  1. a) dacă Participantul nu are dreptul de a participa la Concurs;
  2. b) dacă Participantul nu s-a înscris în mod valabil în Concurs;
  3. c) dacă Participantul a înscris în Concurs un Proiect care nu respectă condiţiile şi/sau caracteristicile solicitate ori dacă Proiectul prezintă elemente definitorii (inclusiv referitoare la obiectivele vizate) care nu sunt în măsură să conducă la îndeplinirea scopului pentru care Concursul este organizat;
  4. d) dacă Participantul nu respectă oricare dintre prevederile cuprinse în acest Regulament;
  5. e) dacă Participantul nu a furnizat în mod corespunzător sau în timp util informaţii solicitate de Organizator pentru desfăşurarea Concursului şi acordarea sponsorizărilor, şi/sau solicitate prin prezentul Regulament;
  6. f) dacă Participantul a furnizat informaţii false pentru a se încadra la Concurs însă ulterior se demonstrează că acestea sunt false sau înşelă;

8.5 Nu se permite schimbarea parametrilor sponsorizărilor acordate de către Organizator în cadrul Concursului, precum nici înlocuirea acestora cu un alt bun sau serviciu.

SECŢIUNEA 9. DREPTURI, OBLIGAŢII, RESPONSABILITĂŢI

9.1 Organizatorul nu îşi asumă răspunderea pentru pierderile, întârzierile sau orice alte probleme întâmpinate de Participanţi la înscrierea în Concurs, cauzate de furnizorul de Internet sau conexiunea la Internet a persoanei care doreşte să se înscrie în Concurs. De asemenea, Organizatorului nu i se pot imputa întreruperile/disfuncţionalităţile neanunţate ale furnizorului de internet sau blocarea accesului intern datorită aglomerării reţelelor pe perioadele de trafic intens care pot periclita înscrierea în Concurs în perioada de desfăşurare a Concursului. Organizatorul recomandă Participanţilor să completeze aplicaţia într-un formular de tip word (existent pe site, pe care trebuie doar să îl downloadeze) şi apoi să copieze informaţiile în formularul electronic existent pe website.

9.2 Participantul este pe deplin responsabil pentru fiecare acţiune a sa în cadrul acestui Concurs. Participantul este unicul responsabil pentru orice consecinţe directe sau indirecte care pot apărea ca urmare a participării sale la acest Concurs.

9.3 Prin înscrierea în Concurs, Participanţii permit Organizatorului să utilizeze numele Participanului si/sau toate şi oricare elemente componente ale dreptului la propria imagine – astfel cum este recunoscut de lege – ce aparţine fiecărui Participant şi care derivă din realizarea Proiectului ori generic din participarea acestora la Concurs, în scopul promovării prezentului Concurs.

9.4 Obligaţii asumate de Participanţi:

  • să se înscrie în Concurs folosind date de contact reale, valide şi complete;
  • odată cu înscrierea în Concurs, fiecare Participant declară pe propria răspundere că este titularul tuturor drepturilor de proprietate intelectuală, inclusiv al drepturilor de autor în privinţa oricărui material utilizat în realizarea Proiectelor sau persoana îndreptăţită şi răspunde pentru cazurile în care anumite materiale înscrise în Concurs încalcă drepturile de proprietate intelectuală ale unor terţi sau sunt luate din diverse surse neautorizate.

În cazul în care Organizatorul va primi, în perioada desfăşurării Concursului, informări oficiale în măsură să demonstreze că un anumit material ce compune Proiectul înscris de un Participant încalcă legile ori prezentul Regulament, acesta poate lua decizia de a descalifica Proiectul respectiv.

Organizatorul are dreptul de a nu lua în considerare materialele pe care le consideră indecente, vătămătoare la adresa imaginii sale sau la adresa imaginii unor terţi ori care încalcă în vreun fel prezentul Regulament ori legislaţia aplicabilă.

9.5 Organizatorul nu are nicio responsabilitate, aceasta fiind pe deplin sarcina Participanţilor, cu privire la:

  • Proiectele înscrise în Concurs de către Participanţi, dacă acestea au fost însuşite în mod ilegal de către ei;
  • Situaţiile în care Participanţii înscriu în Formularul de înscriere date de contact incorecte şi, din aceasta cauza, Organizatorul nu va putea contacta Participanţii în cauză pentru a le transmite diverse informaţii cu privire la Concurs;
  • Situaţiile în care sunt suspiciuni sau acuzaţii de încălcare a drepturilor de autor în legătură cu Proiectele înscrise la Concurs.

9.6 Participanţii recunosc faptul că participarea la Concurs presupune cunoaşterea integrală a Regulamentului şi acceptarea tuturor prevederilor acestuia, în mod special cu referire la evaluarea realizată de către juriul Concursului, angajându-se să respecte toate obligaţiile care le revin în calitate de Participanţi. Încălcarea oricăror prevederi ale Regulamentului dă dreptul Organizatorului de a elimina respectivul Participant din Concurs.

SECŢIUNEA 10. PROTECŢIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL

Prelucrarea datelor cu caracter personal in organizarea si desfasurarea prezentului Concurs de catre Organizator va avea loc in conformitate cu informarea cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de pe site-ul www.teimplici.ro disponibila aici (http://teimplici.ro/infogdpr).

SECŢIUNEA 11. ÎNCETAREA / ÎNTRERUPEREA CONCURSULUI.

11.1 Concursul poate înceta oricând în cazul producerii unui eveniment ce constituie forţă majoră, inclusiv în cazul imposibilităţii Organizatorului, din motive independente de voinţa sa, de a asigura fie desfăşurarea în bune condiţii a Concursului, fie îndeplinirea scopului pentru care Concursul este organizat.

11.2 Concursul poate fi suspendat ori poate înceta oricând în baza deciziei Organizatorului, fără ca prin aceasta să se nască vreun drept la despăgubire, cu condiţia ca Organizatorul să comunice în prealabil o astfel de situaţie, în conformitate cu procedura stabilită la art. 1.5 de mai sus.

SECŢIUNEA 12. LEGEA APLICABILĂ. LITIGII.

12.1 Prezentul Regulament este supus legii române.

12.2 Eventualele litigii decurgând din sau în legătură cu acest Regulament se vor rezolva pe cale amiabilă sau, în cazul în care nu se ajunge la o înţelegere pe această cale, litigiile vor fi înaintate spre soluţionare instanţelor judecătoreşti competente de la sediul Organizatorului.

Prezentul Regulament intră în vigoare la data semnării sale de către reprezentanţii legali ai Organizatorului și este valabil pe toată durata de desfăşurare a Concursului cu eventualele modificări ulteriorare.

 

Data: 29.10.2018

Reprezentant Telekom Romania Mobile Communications S.A.

Ruxandra Vodă

Director Comunicare