Educație
Ca la orice copil descoperi și în copilul de etnie romă aceleași dorințe pe care le au toți copiiii: dorința de a fi mai buni, de a merge la școală și de a reuși în viață. Unora le place să învețe, să fie lăudați, să se simtă importanți și utili, în ciuda amprentei etnice pe care o poartă. Statistica prezintă efectele situațiilor la care copiii de etnie romă sunt expuși în continuare, cu toate că în ultimii ani ong-urile și instituții guvernamentale au depus eforturi semnificative în combaterea marginalizării și excluziunii sociale. Umilirea, discriminarea de la clasă se transformă în abandon școlar și mai târziu în problematică socială. Dintre persoanele de etnie romă una din şapte (14,1%) nu a absolvit nicio clasă şi în plus nu ştie să scrie sau să citească (sunt analfabete) și asta în condițiile în care, rata părăsirii timpurii a şcolii a fost de peste 18% în 2014, iar tendinţa este de creştere. Copiii romi au nevoie de educație, și nu orice fel de educație ci una făcută prietenoasă, cu toleranță și înțelegere, tocmai pentru a depăși reticențele. Dezvoltarea aptitudinilor și competențelor necesare participării la viața școlară și socială la copiii de etnie romă, presupune printre multe alte măsuri și oferirea de alternative educaționale, altele decât cele tradiționale. O cale o poate constitui oportunitatea dezvoltării competențelor digitale, într-o lume în care comunicarea și profesiile viitorului se bazează din ce în ce mai mult pe utilizarea tehnologiilor înalte și specializate. Există susținători ce promovează proiecte pentru etnia romă cu accent pe meșteșugurilor tradiționale și profesiile specifice acestei comunități. A venit însă momentul să se atragă atenția că există și alte posibilități de calificare, profesii care au la bază cunoștințele din domeniul IT. Copiii, pe lângă tainele calculatorului pot cunoaște, odată ce au fost inițiați în utilizarea lui, și matematică, fizică, chimie sau orice alt domeniu de interes. Ei pot comunica mai ușor, mai responabil, informarea lor se poate realiza la un alt nivel. Copilul devenit adolescent, aflat în etapa de construire a unei cariere profesionale, va descoperi cu siguranța, avantajele competențelor digitale dobândite. Ca adult va avea posibilitatea găsirii unui loc de muncă bine platit și valorizat social.
Proiectul își propune dezvoltarea competențelor și abilităților de utilizare a tehnologiilor digitale la persoanele de etnie romă în vederea integrării școlare și sociale, urmărind atingerea următoarelor obiective: 1. Stimularea participării școlare a 100 de copii de etnie romă, cu vârste între 6-14 ani, cu risc de părăsire timpurie a școlii, prin dezvoltarea competențelor de utilizare a tehnologiilor digitale și de comunicare a informației. 2. Furnizarea de sprijin educațional la disciplinele de limba și literatura română și matematică, unui număr de 50 de copii de etnie romă, cu vârste între 6-14 ani, care întâmpină dificultăți de învățare la aceste materii școlare, prin organizarea unor sesiuni de pregătire suplimentară cu ajutorul softurilor educaționale create de specialiștii din domeniu. 3. Dezvoltarea abilităților parentale de susținere a copiilor în activități educative și de integrare socială, a 50 de părinți ai copiilor participanți la proiect, prin organizarea de seminarii și work-shopuri educaționale. Proiectul are la bază conceptul de promovare a dreptului de acces la educație privind tehnologiile digitale a tuturor copiilor, indiferent de etnie, categorie socială, religie etc. Beneficiarii proiectului vor fi: • 100 de copii de etnie romă, cu vârste între 6-14 ani, cu risc de părăsire timpurie a școlii • 50 de copii de etnie romă, cu vârste între 6-14 ani, care întâmpină dificultăți de învățare la disciplinele de limba și literatura română și matematică • 80 de părinți ai copiilor participanți la proiect criterii de acces la program fiind următoarele: • copii de etnie romă, între 6-14 ani, cu risc de părăsire timpurie a școlii, care întâmpină dificultăți de învățare la disciplinele de limba și literatura română și matematică • părinți de etnie romă, fără un loc de muncă, neșcolarizați sau cu un nivel de școlarizare redus, având în întreținere mai mulți minori, cu o situație locativă precară Impact: Participarea la activitățile proiectului va conduce la: îmbunătățirea accesului la educație a persoanelor de etnie romă, schimbarea percepției persoanelor de etnie romă privind educația și construirea unei cariere profesionale, diminuarea decalajelor dintre copiii și combaterea discriminării, îmbunătățirea situației școlare și a frecventării școlii, prevenirea părăsirii timpurii a studiilor.
Participarea la activitățile proiectului va conduce la: îmbunătățirea accesului la educație a persoanelor de etnie romă, schimbarea percepției persoanelor de etnie romă privind educația și construirea unei cariere profesionale, diminuarea decalajelor dintre copiii și combaterea discriminării, îmbunătățirea situației școlare și a frecventării școlii, prevenirea părăsirii timpurii a studiilor.