ÎnregistrareAutentificare

Proiecte

null

Micul Jurnalist

Iniţiatorul proiectului: Asociatia de Parinti Scoala Gimnaziala Mihai Eminescu Rosiorii de Vede

Tema:

Educație

Argumente:

Localizarea scolii, intr-un oras mic si sarac de provincie minimalizeaza cu mult sansele copiiilor de a se exprima in proiecte comune, de a invata sa construiasca si sa implementeze un proiect, de a-si dezvolta ideile pentru a genera pe viitor, sansa de a-si alege meserii care ii reprezinta. La nivelul scolii dar si al comunitatii, exista o dorinta clara a copiilor de a se exprima in alt context decat cel educativ-scolar, dorinta care am observant-o in toate proiectele extrascolare pe care le-am realizat. Exista in istoricul scolii, Revista Luceafarul, avand numar ISBN, dar care din lipsa fondurilor, a voluntarilor si a lipsurilor de ordin tehnic, nu a mai vazut lumina tiparului de mai bine de trei ani. Revista cuprindea in paginile sale, reportaje utile pentru copiii scolii si ai comunitatii, mesaje ale cadrelor didactice, erau promovati elevii olimpici dar si cei cu merite deosebite la diferite materii, dar mai ales erau publicate rubici realizate exclusiv de elevii scolii. In lipsa unor proiecte prin care copiii sa se poata exprima liber, a unor proiecte care sa genereze dorinta lor de a evolua atat la nivel personal dar si social, a unor sanse care sa “scoata din rand “ elevii care au posibilitatea de a-si dezvolta potentialul, se pierd anual valori care pe viitor pot sustine tara. Proiectul vine in sprijinul tinerilor care isi vor putea dezvolta libertatea cuvantului, vor putea invata sa priveasca obiectiv problemele, vor invata sa lucreze in echipa,vor invata ca puterea sta in societatea civila si ca ei, prin puterea cuvantului dar si a argumentelor clare, pot schimba societatea in mod pozitiv.

Descriere proiect:

Proiectul Micul Jurnalist se doreste a fi proiectul care are ca si obiective principale: - Crearea Clubului “ Micul Jurnalist “; - Educarea tinerilor pentru a avea capacitatea de a-si exprima parerile liber dar concis, de a aduce argumente clare si pertinente in discutiile libere; - Dobandirea spiritului obiectiv si capacitatea de a privi fiecare tema abordata in cadrul proiectului din mai multe unghiuri, pentru a gasi in echipa cea mai buna solutie; - Crearea unui nucleu de tineri care sa-si cunoasca drepturile, sa inteleaga importanata societatii civile in comunitate si forta pe care cuvantul comunitatii il poate avea asupra deciziilor importante in comunitate; - Repunerea in lumina tiparului a revistei “ Luceafarul” si infiintarea revistei online; - Elaborarea si publicarea unor materiale cu continut literar, stiintific si istoric; - Crearea unei echipe de grafica si fotografie pentru revista; - Initierea unei emisiuni la postul de radio local, realizata exclusiv de catre copii; - Relizarea unei biblioteci a scolarului online, scanata, in functie de fisa de lectura anuala; Ideea proiectului a plecat de la dorinta neindeplinita a tinerei generatii de a se exprima liber, fara constrangeri, dar in acelasi timp de la dorinta noastra de a-i invata sa o faca corect, pertinent, invatand sa caute si sa aduca in fata interlocutorului argumente studiate, juste si echilibrate atat din punct de vedere social cat si moral. Strategia proiectului are mai multe etape: In prima etapa se va infiinta un Club literar, sub indrumarea cadrelor didactice voluntare, in cadrul caruia se vor forma echipele pentru infiintarea redactiei ziarului. Redactia ziarului va fi formata din grupuri de copii ( grupati pe varste), care vor avea fiecare o anumita sarcina in cadrul redactiei – redactor sef, redactor, secretar, corector, reporter, etc. In paralel cu infiintarea clubului, voluntarii nostri in domeniul foto-video, vor selecta un grup de copii, care au inclinatii artistice dar si in domeniul informaticii pentru a crea echipa de foto-grafica a redactiei. Cursurile si indrumarile in domeniu vor fi asigurate de catre partenerii nostri in regim de voluntariat. Cadrele didactice de informatica vor selecta copii pentru grupul care va realiza revista online, va raspunde de pagina de facebook a proiectului si de promovarea acesteia, de realizarea unui blog si de postarea informatiilor pe pagina de web a asociatiei. Copiii inscrisi la Clubul de lectura vor avea sarcini clare: realizarea structurii revistei, culegerea de informatii si selectarea lor, realizarea de interviuri cu elevi care ofera un exemplu pozitiv colegilor, comunicarea permanenta cu echipele foto – grafica si infromatica, realizarea reportajelor, corectarea acestora in cadrul intanlirilor bilunare, cautarea de potentiali sponsori pentru pagina de publicitate a revistei, culegerea de creatii si eseurii de la colegii din scoala. In cadrul intanlirilor bilunare, vor exista discutii despre grafica revistei, problemele aparute, se vor trasa sarcini clare, se vor aproba sau trimite spre revizuire anumite materiale, se aproba informatii pentru mediul online, se vor aproba variantele de grafica propuse. Initial revista va fi tiparita odata pe semestru si se va distribui gratuit in cadrul scolii si contra cost in afara ei, urmand ca dupa primul numar si dupa formarea echipei sa publicam revista de doua ori pe semestru. De asemenea ve vor cauta sponsori pentru pagina de publicitate a revistei, pentru a putea pe viitor sa o distribuim gratuit copiilor. Revista va fi publicata si online pe pagina de facebook a proiectului si pe pagina asociatiei. Pagina de facebook va fi folosita deasemenea pentru comunicare zilnica cu elevii scolii si elevii din comunitate. Beneficiarii directi ai proiectului sunt: 50 copii - Clubul de lectura, impartiti in grupe, care la finalul proiectului vor avea capacitatea de a argumenta corect si studia o idee data, vor sti sa caute informatii, sa le utilizeze si sa nu genereze o idee fara un studiu amanuntit, vor avea capacitatea de intelegere a unghiului de abordare intr-o problema, vor putea privi obiectiv un subiect si il vor prezenta clar, fara a influenta cititorul. Isi vor imbunatatiii cunostintele despre limba si corectitudinea utilizarii ei, vor cunoaste clar, toti pasii necesari realizarii unei reviste si managementul acesteia, costurile directe dar si costurile ascunse ale publicarii unei reviste. Minim 20 elevi vor avea capacitatea de a dialoga liber cu orice personaliate sau adult, cu care ar trebui sa discute pe orice tema data. Impacutul va fi pozitiv asupra tuturor elevilor scolii, deoarece revista va contine doar exemple pozitive, cai de urmat si modalitati prin care elevii pot ajunge unde, astazi doar spera. Impactul se produce si la nivelul comunitatii, deoarece presa actuala atat scrisa cat si digitala este imbibata cu nonvalaori. Promovarea in cadrul proiectului nostru, a valorilor autentice, va genera in comunitate speranta ca se poate, si, in mentalul colectiv - un exemplu pozitiv. 16 copii care vor fi selectati pentru cursurile de editare foto-grafica, vor avea la fialul proiectului cunostinte foto si grafice pentru a putea singuri realiza un proiect de revista, pentru a realiza grafica publicistica, dar si cunostinte de fotografie, expunere si prelucrarea fotografiilor. Acesti copii vor vedea prin acest curs o potentiala viitoare meserie, isi vor dezvolta capacitatile artistice, vor avea cunostinte suficiente pentru a putea tinti spre mai multe domenii viitoare: grafica, fotografie, publicistica. Scoala va castiga prin acesti tineri, o echipa sudata care va putea realiza proiecte paralele care necesita astfel de cunostinte. 6 copii pentru echipele de reporteri (video si audio), vor avea capacitatea la finalul proiectului de a gasi un subiect, da a aborda subiectul si de a pune intrebari pertinante si la obiect. Cameramanii vor avea cunostinte despre cum se foloseste o camera video, despre expunere si unghiuri de inregistrare, despre cum sa editeze simplu un film sau un reportaj. 10 copii pentru administrarea online a proiectului, vor invata cum se realizeaza un blog, cum se administreaza o pagina web, cum se structureaza informatiile si cum se arhiveaza in domeniul online. 10 cadre didactice implicate direct in proiect, 10 voluntari parinti si fosti elevi ai scolii . Benefieciarii indirecti ai proiectului sunt toti cei 777 elevi ai scolii, 60 cadre didactice, 1200 parinti, elevii din comunitate, Scoala Gimnaziala Mihai Eminescu.

Impact:

La finalul proiectului toti copiii implicati direct in proiect vor avea capacitatea de a lucra in echipa, de a argumenta corect si studiat o idee data, vor sti sa caute informatii, sa le utilizeze si sa nu genereze o idee fara un studiu amanuntit, vor avea capacitatea de intelegere a unghiului de abordare intr-o problema, vor putea privi obiectiv un subiect si il vor prezenta clar, fara a influenta cititorul. Isi vor imbunatatiii cunostintele despre limba si corectitudinea utilizarii ei, vor cunoaste clar, toti pasii necesari realizarii unei reviste si managementul acesteia, costurile directe dar si costurile ascunse ale publicarii unei reviste. Vor putea dialoga liber, fara a avea teama de a isi expune o idee. Minim 10 copii vor avea cunostinte avansate pentru varsta lor, in foto-grafica si vor primi imboldul pozitiv pentru a aspira la o viitoare cariera in domaniu. Cameramanii vor avea cunostinte despre cum se foloseste o camera video, despre expunere si ungiuri de inregistrare, despre cum sa editeze simplu un film sau un reportaj. 10 copii pentru administrarea online a proiectului vor invata cum se realizeaza un blog, cum se administreaza o pagina web, cum se structureaza informatiile si cum se arhiveaza in domeniul online. Minim 1000 de persoane vor cunoaste talentele si munca copiilor implicati in proiect prin citirea directa a revistei, minim 3000 de persoane vor cunoaste subiectele si temele abordate in variant online. Impactul va fi pozitiv asupra tuturor elevilor scolii, deoarece revista va contine doar exemple pozitive, cai de urmat si modalitati prin care elevii pot ajunge unde astazi doar spera. Impactul se produce si la nivelul comunitatii, deoarece presa actuala atat scrisa cat si digitala este imbibata cu nonvalaori. Promovarea in cadrul proiectului nostru, a valorilor autentice va genera in comunitate speranta ca se poate si in mentalul colectiv va genera exemplul pozitiv atat de necesar in societatea actuala. Scoala va fi prin acesti tineri cea mai castigata, putand realiza proiectele paralele care necesita astfel de cunostinte cu ajutorul acestei echipe, fiind la nivelul judetean singura scoala care tipareste o revista, dar mai ales prin exemplul pozitiv pe care il va da si altor instituiii de invatamant, acela ca pot impreuna genera schimbarea in domeniul educatiei. Toti copiii din comunitate vor castiga, prin biblioteca online, pe care o vor putea utiliza, dar si prin reportajele sau informatiile gasite in paginile revistei. Consideram ca acest proiect va avea un impact extrem de pozitiv asupra tuturor celor implicati, deoarece foloseste tehnologia actuala in scopuri pozitive, si creaza in mentalul colectiv al tinerilor idea ca tehnologia actuala este in sfarsit folosita pentru a-i ajuta in educatie si in educare. Folosirea tuturor acestor tipuri de tehnlogie ii va atrage, pentru a se implica in viitoare proiecte similare si, de ce nu, ii va provoca sa initieze astfel de proiecte. Atragrea sponsorilor locali, dar si in mediu online, va implica indirect comunitatea in educatia viitoarei generatii, aparitia in pagiile unei reviste de cultura si educatie a reclamei sponsorilor va atrage castig atat pentru sponsori cat si pentru proiect, generand astfel beneficii comune. Firmele care vor sustine pe viitor proiectul, vor da un exemplu pozitiv si altor intreprinzatori de a sustine valorile autentice si de de viitor si de a nu mai promova nonvalorile pe piata media din Romania.

Link webpage: http://asociatiadeparinti-eminescu.info/despre-noi/
Link facebook: https://www.facebook.com/AsociatiaDeParintiScoalaMihaiEminescuRosiori/?fref=ts
Link twitter: -
Link blog: -