ÎnregistrareAutentificare

Proiecte

null

FINALA Concursului Humanitas in licee, editia a sasea

Iniţiatorul proiectului: Fundația Humanitas Aqua Forte

Tema:

Educație

Argumente:

Cele doua echie care vor ajunge in finala, dupa parcurgerea primelor trei etape, vor fi acumulat cele mai multe puncte dintre toate cele 32 de licee inscrise in cesa de-a sasea editie a Concursului Humanitas in licee. Ei merita o finala fastuasa si toata gloria. Vor atrage astfel noi participanti pentru editiile viitoare ale concursului. FINALA Concursului Humanitas in licee trebuie sa aiba loc intr-o sala frumoasa, intr-o institutie reprezentativa pentru tema concursului. Am ales Aula Bibliotecii Nationale. FINALA va avea fast un public format din elevii liceelor din Bcuresti, care au participat in cometitie si nu numai, galeriile finalistilor dar si autorii intrebarilor. Pana acum, an de an, moderatorul finalelor a fost Andi Moisescu Conform statisticilor, tinerii nu citesc mai deloc, iar cei care o fac inteleg doar in mica masura ceea ce au citit. Scopul Concursului Humanitas in licee este acela de a pune copiii in contact direct cu cartea, de a-i ajuta sa intre cu incredere in lumea cartilor pe care le primesc, sa discute despre ele, sa se gandeasca la ele si, in final, sa asculte, sa inteleaga si sa raspunda intrebarilor pe care autori de prima mana le vor formula pentru ei. Acesti elevi se simt parte a unei comunitati care citeste, limitata deocamdata la ceilalalti participanti ai concursului din celelalate licee, dar si a unei comunitati mai mari, formata din colegii lor de liceu, mai mici si mai mari, care admira si care vor vrea sa participe la editiile viitoare. Faptul ca acest concurs se afla la a sasea editie, si ca, an de an, se inscriu noi licee, noi echipe, aproape fara promovare, asta inseamna mult, inseamna ca trebuie sa continuam si sa facem eforturi sa-l crestem local, dar si la nivel national.

Descriere proiect:

Concursul Humanitas in licee este la a sasea editie. Fiecare editie are trei etape si o finala Finala va avea loc in Aula Bibliotecii Nationale, in iunie Echipele finaliste se vor intrece in fata unui public format din elevii bucuresteni, galeriile liceelor lor si autorii intrebarilor Noutatea acestei finale este trnasmiteresa ei in direct pe site-ul concursului si pe paginile de facebook ale liceelor participante. De asemenea, colegii lasati acasa vor pute urmari finala in salile festive ale liceelor lor pe ecrane. Etapele au teme de cultura generala (dintre temele care au fost pana cum: Secolul 19, Darwinismul, Grecia Antica, Istoria Romanilor, Enescu, Fizica, Numerele naturii, Nasterea Universului, etc), intrebarile sunt scrise de editori redactori sau scriitori (dintre autorii intrebarilor editiilor precedente: Ioana Parvulescu, Vlad Zografi, Andrei Cornea, Dan C Mihailescu, Georgeta Filitti etc), Liceele inscrise desemneaza un profesor coordonator care sa formeze echipe de cate trei elevi. In primele trei etape, cee 32 de licee se intalnesc doua cate doua si raspund cate unui set de 12 intrebari. Aceste concursuri locale sunt moderate de un voluntar, care deschide plicurile cu intrebarile sigilate si apoi le citeste pe rand fiecarei echipe. Primele doua echipe, cele care acumuleaza cele mai multe puncte in primele trei etape, ajung in finala. Finala are loc la Bucuresti, fie in sala Bibliotecii Nationale, fie in sala de conferinte a Institutului Cervantes. Editia 2016-2017 va avea prima etapa sambata, 26 noiembrie , a doua etapa pe 19 februarie, a treia etapa pe 9 aprilie, iar finala pe 3 iunie. Proiectul de fata se refera doar la etapele a II-a si a III-a ale prezentei editii a Concursului Humanitas in licee. Bibliografia primei etape a fost deja trimisa elevilor, este vorba despre ”Drum intrerupt. De la Portile de Fier paana la Muntele Athos” si „Intre paduri si ape. La pas spre Constantinopol- de la Dunarea de mijloc pana Portile de Fier”, cartile lui Patrick Leigh Fermor. Intrebarile sunt in lucru la doamna Georgeta Filitti

Impact:

O finala reusita, bine promovata si cu un public numeros, va atrage noi si noi participanti in concurs pentru urmatoarele editii. Concursul este castigat de fapt de fiecare dintre elevii participanti inainte de a intra in confruntare, prin faptul ca au citit si au discutat cartile cu coechipierii lor si profesorii coordonatori. An de an, cu fiecare noua editie, noi licee cer sa se inscrie in Concursul Humanitas in licee. Cele 5 serii de elevi care au participat pana cum, aproape 500, vor folosi in instruirea lor metodele de insusire a informatiilor din materialele scrise, asa cum a invatat sa se pregateasca pentru acest concurs cu profesorii lor coordonatori. „Scenariul concursului Humanitas în licee – bazat pe cele două clase de întrebări „cine sunt?” / „ce sunt?” – a fost scris, pentru prima ediție, de Ioana Pârvulescu care, la rândul ei, s-a inspirat din concursul de cultură generală de la France 3 al lui Julien Lepers, Questions pour un champion. Modelul oferit de Ioana Pârvulescu a devenit apoi regulă pentru toți ceilalți autori. Lectura în sine a întrebărilor este o bucurie intelectuală. La fel grafica lui Mihai Coșulețu. Iar pentru cine a avut plăcerea să participe, ca spectator, la una dintre finalele concursului, prezența lui Andi Moisescu ca moderator în mijlocul acelor adolescenți minunați va rămâne de neuitat.” Gabriel Liiceanu

Link webpage: https://humanitasconcurs.ro/
Link facebook: https://www.facebook.com/Concursul-Humanitas-in-licee-117121578394475/
Link twitter:
Link blog: