Educație
Studiile întreprinse în ultimii 10 ani arată un consum cultural din ce în ce mai scăzut în rândul tinerilor din România. Conform Barometrului de Consum Cultural realizat în 2010 de Centrul de Cercetare şi Consultanţă în Domeniul Culturii 72% dintre respondenţi nu au vizitat niciodată un muzeu sau o expoziţie, 43.1% nu citesc niciodată, 78% nu au participat niciodată la o activitate culturală desfăşurată în spaţiul public. Tot în Barometrul Cultural se precizează că există un efect de multiplicare în ce priveşte diversificarea participării la activităţile culturale, în sensul că persoanele care participă la un tip de activitate culturală au o tendinţă mai mare să participe şi la alte tipuri. Prin urmare, atragerea publicului către un anumit tip de activitate culturală poate avea efecte pozitive notabile asupra ratei de participare şi la alte categorii de activităţi culturale. Barometrul de opinie publică Tineret 2012 realizat de către IRES si ANST arată că 61% dintre tineri nu au mers niciodată la teatru, operă, balet, concerte de muzică clasică, 26% nu citesc deloc, 56% nu au vizitat niciodată muzee sau galerii de artă, iar 87% nu au participat niciodată la ateliere de creaţie, cercuri sau cenacluri. Astfel, tinerii nu reuşesc să-şi asimileze acele instrumente care să le dezvolte creativitatea şi capacităţile de comunicare şi de raportare corectă la lumea în care trăiesc şi la schimbările cu care se confruntă. Comunicarea într-o formă inedită (vizuală sau prin cuvânt) îi va ajuta să-și exploreze mai profund capacitățile și realitatea. In plus, multi dintre ei pot trece prin viata fara sa stie ca dispun de un potential talent si fara sa-l valorifice intr-o viitoare profesie.
Festivalul Național de Arte pentru Liceeni – LicArt este un concurs național adresat exclusiv elevilor de liceu înscrişi în orice instituţie de învăţământ preuniversitar acreditată din România, ce cuprinde 2 secţiuni : fotografie şi poezie. Secțiunea fotografie include la rândul ei 3 categorii: fotografie portret, alb negru și tematică diversă. Estimăm o participare de 1500 de elevi în concurs şi aproximativ 500 de cadre didactice cu rol de a informa şi/sau coordona activitatea elevilor. Înscrierea creațiilor se face online, pe site-ul www.licart.ro. Considerăm că utilizarea tehnologiilor moderne pentru înscrierea în concurs prezintă avantajul unei interacțiuni rapide și o modalitate de a fi permanent la curent cu evoluția etapelor de concurs. În etapa finală vor intra lucrările selectate in urma jurizarilor parțiale pe secțiuni. Va exista o etapă de evaluare a lucrărilor declarate semifinaliste și de stabilire a finaliștilor, urmată de pregătirea și organizarea Taberei de Creație LicArt, unde vor fi invitaţi finaliștii ediţiei. Acestora li se vor asigura cazare, masă şi un program complex de work-shop-uri pe cele două secțiuni de concurs sau aflate la intersecția dintre ele, activitati culturale, întâlniri cu specialiști din domeniile de concurs, excursii tematice. Creațiile finaliste vor fi publicate în 2 volume colective, ce vor fi lansate în Tabăra de Creație, unde vor fi decernate și premiile LicArt. Juriile la toate secţiunile vor fi formate din personalităţi importante din lumea artistică românească. Proiectul are ca scop testarea talentului în vederea orientării profesionale și stimularea potențialului creator al tinerilor liceeni prin implicarea acestora în activităţi care să le permită experimentarea de noi modalităţi de comunicare și implicare activă în lumea în care trăiesc Obiectivele specifice ale proiectului: - Atragerea a cel puțin 1500 de liceeni spre activităţi culturale - Implicarea celor 40 de tineri finaliști în activități artistice comune, în care să se conştientizeze mai mult şi să-şi descopere nevoia de a evolua, pe plan artistic și personal. - stimularea a 40 de tineri nominalizaţi să-şi descopere şi să-şi dezvolte resursele de creativitate, talent, imaginație, comunicare, spirit de echipă prin participarea la cel puţin 12 work-shop-uri pe secţiuni și intersecțiuni susţinute de specialiști recunoscuți în domeniu - implicarea, prin participarea la Festivalul LicArt, a cel puțin 300 de licee şi a profesorilor lor în activităţi extraşcolare artistice şi într-o mai profundă comunicare cu liceenii - Încurajarea tinerilor să-şi testeze talentul în vederea alegerii unui drum în viaţă legat de zona artistică, culturală, educaţională - Stimularea competitivității în rândul liceenilor și a dorinței de a se autodepăși - Oferirea şansei pentru cel puțin 1500 de liceeni de a-şi face cunoscute creaţiile, de a fi apreciaţi şi de a fi sprijiniţi în continuare în activitatea culturală Beneficiari: 40 de liceeni care vor participa la activitatile din Tabăra de Creație, 1500 de liceeni inscrisi cu creatii in concurs Rezultate așteptate: Participarea în Tabăra de Creaţie LicArt a 40 de tineri finaliști care-şi vor dezvolta resursele de creativitate prin participarea la cel puţin 12 work-shop-uri pe secţiuni susţinute de specialiști Realizarea unui volum colectiv, LicArt 15, care va cuprinde poeziile nominalizate Realizarea unui album colectiv, LicArt 15, care va cuprinde fotografiile nominalizate Organizarea a cel puțin 2 excursii tematice în Tabăra de Creație LicArt 1500 de participanți la cele 2 secțiuni de concurs care să-și facă vizibile creațiile și talentul pe site-ul www.licart.ro Acordarea a cel puțin 8 premii Proiectul va fi promovat prin intermediul mass-media, a site-urilor de Internet. Pe site-ul festivalului, www.licart.ro, şi pe pagina de facebook a LicArt vor fi permanent postate şi actualizate toate informaţiile. Angajații Telekom se pot implica in desfasurarea activitatilor din Tabara de Creatie, in forma pe care o considera oportuna. Toate activitățile propuse și care-i implică pe tinerii participanți urmăresc descoperirea, încurajarea și dezvoltarea potențialului creativ al acestora, explorarea de noi modalități de expresie, testarea talentului în vederea orientării către profesii artistice sau care implică atenție vizuală la detalii și comunicare. Sunt încurajate la jurizare în special creațiile care manifestă un grad ridicat de originalitate, atât la nivel de conținut cât și ca formă de exprimare a mesajului. Festivalul LicArt își propune să contribuie la descoperirea și formarea unei noi generații, cu o mai bună conștientizare de sine şi o înţelegere mai adecvată şi mai profundă a realităţii, coerentă ca viziune si originala prin modul de expunere a acesteia, în cuvinte sau imagini, o generație mult mai pregătită pentru complexitatea vieții.
LicArt va declansa constientizarea, atat de catre participanti cat si de către beneficiari, a propriei valori, o pregătire mai adecvata pentru viata prin declansarea unui proces de autocunoastere si cunoastere mai profunda a realitatii si a celorlalti. Se anticipează si urmaresc, ca efecte pe termen mediu si lung, dezvoltarea imaginatiei, a creativității si a spiritului de echipă, transformarea participantilor in factori de promovare si stimulare in randul tinerilor a interesului pentru activitati culturale si pentru gasirea unor noi mijloace de comunicare si implicare in problemele comunitatii si în propria viată, cresterea numarului de participanti din randul tinerilor la activitatile culturale, implicarea liceelor si a profesorilor in activitati extrascolare destinate dezvoltarii personalitatii elevilor, accentuarea interesului fata de metodele de invatare nonformale sau informale. Intalnirile cu specialiști la care altfel n-ar putea avea acces decat prin mijloace indirecte, vor oferi o mai mare anvergura straduintelor elevilor. Efectul de multiplicare se va realiza ulterior prin asigurarea unui contact permanent si direct al organizatiei cu liceele si reprezentantii acestora (directori, profesori, coordonatori educativi, consilieri scolari), cu reprezentantii mass media si alti factori cu influenta in domeniul tineretului (persoane publice – invitati la activitatile LicArt -, institutii publice sau private), prin care se va incerca pe de o parte responsabilizarea acestora fata de orientarea spre cat mai multe modalitati de continuare. Se vor organiza intalniri si comunicari in licee, prin intermediul carora organizatorii vor prezenta rezultatele obtinute in proiect, vor provoca discutii cu privire la necesitatea organizarii cat mai multor activitati culturale, extrascolare si de educatie non-formala in licee. Pe de alta parte, participantii la festival vor fi incurajati sa propuna, sa initieze si sa organizeze astfel de activitati in liceele din care provin.