ÎnregistrareAutentificare

Proiecte

null

Cursuri de progrmare pentru copii - IT4KIDS

Iniţiatorul proiectului: Manute Pricepute

Tema:

Educație

Argumente:

Cu toate că România se mândrește cu viteze ale internetului extrem de mari, ceea ce ne situează pe primele locuri în Europa și chiar în lume, la capitolul utilizarea calculatorului, la nivel european, țara noastră se situează printe ultimele locuri, cu procente de sub 55% din totalul populației, în timp ce în țări precum Suedia, procentul acestora este de 96%, iar în Danemarca sau Olanda, de 94 %. Conform datelor statistice publicate atât de Institutul Național de Statistică, cât și de Comisia Europeană, doar 54,4 % din totalul gospodariilor au acces acasă la reteaua de Internet, majoritatea (70,9%) acestora fiind la orase, aproape dublu față de ponderea celor care locuiesc în mediul rural. Mai mult de jumătate din populația cu vârste între 16-74 de ani, de la sate, nu a folosit niciodată calculatorul. Chiar și la persoanele tinere, de 16-34 ani, ponderea celor care nu utilizează calculatorul este de 22,7%. Aproape 1 din 10 tineri cu vârste de 16-24 ani nu au folosit niciodată un calculator, iar la grupa 25-34 ani ponderea ajunge la 16%, pentru ca ea să crească pe segmentul 35-44 de ani la 24,4% și la 40,9% pentru cei cu vârste de 45-54 ani. Pe regiuni, proporții relativ reduse ale utilizatorilor de calculatoare se înregistrează în Nord-Est (63,3%), Centru (61,7%), Sud-Est (60,2%), Nord-Vest (59,0%), Sud-Vest Oltenia (56,8%) și Sud-Muntenia (54,2%), iar proporțiile cele mai ridicate în regiunile Bucuresti-Ilfov (81,3%) si Vest (73,5%). În acest context complex, acolo unde calculatorul a ajuns și este folosit, utilizarea sa se rezumă la căteva acțiuni clare și extrem de restrictive. Iar când vorbim de cei mici și utilizarea calculatorului, de cele mai multe ori, vorbim de vizionare de filme de animație și nu numai, aplicații distractive sau educative și/sau de mult discutatele jocuri de nenumărate tipuri. În foarte puține cazuri, interesul copiilor merge mai departe de postura de utilizator. Mai mult, o dată cu conectarea celor mici în ”marea Internetului”, de la vârste din ce în ce mai fragede, și neavând o minimă educație IT, aceștia sunt supuși riscului de a deveni ținte ale multor tipuri de abuzuri, mai ales în contextul lipsei de cunoștiințe și de control din partea părinților. De aceea, într-o lume în care tehnologia face parte tot mai mult din viața noastră și de la vârste atât de fragede, este important să îi învățam pe copii și despre ce se află în spatele acestei tehnologii, familiarizându-i cu programarea software, cu înțelegerea funcționării calculatoarelor, cu utilizarea acestora în siguranță. Astfel, ei pot afla că în spatele fiecărui joc sau aplicație este o persoană care scrie o serie de comenzi într-un limbaj de programare, că și că oricine (chiar și ei) poate, cu puțin ajutor, crea proiecte și programe tehnologice sau o animație personalizată. În plus, utilizând acest gen de abordare, o altă problemă de care mulți părinți se plâng, mai ales după o anumită vârstă a copilului (prepubertate și/sau adolescență), poate fi și ea adresată în mod proactiv, și anume, timpul petrecut de cei mici în fața calculatorului, poate căpăta un sens și o rezolvare în mod constructiv, prin trezirea interesului copiilor spre programare.

Descriere proiect:

Conceptul care stă la baza proiectului ”IT4KIDS” este utilizarea tehnologiei și programării, prezentate în forme atractive, pentru a oferi copiilor alternative în folosirea calculatorului. Obiectivele proiectului sunt: 1. Familiarizarea copiilor cu vârste între 6-14 ani, din județul Cluj, cu noțiuni de programare software, prin realizarea de cursuri specifice, cu o durată de 3 luni fiecare 2. Susținerea a 60 copii din județul Cluj, prin acordarea de burse de studiu pentru a se familiariza cu tehnologia și cu calculatorul, pe o perioadă de 3 luni 3. Promovarea utilizării responsabile și constructive a calculatorului și internetului în rândul copiilor, prin organizarea unei campanii dedicate, de 3 luni, în 4 mari orașe din România Strategia proiectului urmărește să ofere copiilor dezvoltarea de abilități de folosire a calculatorului dincolo de componenta de divertisment pur, prin conducerea interesului acestora spre sfera pragmatică, utilă, creativă și constructivă reprezentată de programarea software. Acest deziderat se realizeaza prin explicarea noțiunilor de bază în programare : algoritmi, rezolvarea lor în viața reală, corectarea unui joc greșit și crearea de acțiuni sau jocuri repetitive, cu scopul de a concepe -ca finalitate- o poveste animată. Astfel, folosind ca punct de pornire cursul non-formal conceput în cadrul proiectului, se va implementa un mini-proiect pilot în județul Cluj, cu accent pe includerea categoriilor defavorizate și a intervenției în mediul rural pentru ca, apoi, într-o etapă secundă, acest instrument educativ să fie promovat și în alte 4 mari orașe din țară (Timisoara, Oradea, Iasi si Bucuresti), în scopul multiplicării efectelor după finalizarea proiectului de față. Beneficiarii direcți ai proiectului sunt copiii care vor participa la cursurile ”it4kids” și vor beneficiar de burse de studiu gratuite; aceștia au vârste între 6 și 14 ani și provin din Cluj-Napoca și din mediul rural din jurul acestor oraș. La capitolul beneficiari indirecți sunt incluși profesorii și îndrumătorii care vor putea solicita efectuarea cursului in scolile lor, contra unei donatii pentru asigurarea sustenabilitatii viitoare, dar și publicul informat în urma campaniei de promovare. Nu în ultimul rând, beneficiari indirecți sunt și părinții unora dintre acești copii, care vor avea ocazia de a privi statul la calculator cu mai puțină ingrijorare, după finalizarea cursului. Rezultatele asteptate pe termen scurt sunt legate de asimilarea informațiilor transmise, prin joc, în cadrul cursurilor și diseminarea cursului dincolo de participanții la activitățile prevăzute prin proiect. La nivel de cuantificare, rezultatele pot fi rezumate după cum urmează: • 60 de elevi participanți, în mod gratuit, la cursul ”it4kids” • 4 module de curs organizate pe perioada implementării • o campanie de promovare a inițiativei organizată Impactul preconizat, dincolo de rezultatele menționate mai sus este legat de informarea și conștientizarea copiilor legată de utilitatea unui calculator și de faptul că programarea, deși cu o imagine de disciplină grea și inaccesibilă, poate fi abordată de oricine și că are multiple utilități practice. Prin planificarea unei promovări în afara grupului țintă și a locației inițiale, vizăm un impact la nivel național, mai ales în rândul cadrelor didactice, sau chiar a părinților, care să priveasca programarea software ca pe un instrument viabil care să transforme o ocupație favorită a copiilor, statul la calculator, într-o posibilitate de dezvoltare a aptitudinilorl IT (impus deja, la noi în țară, ca cel mai profitabil domeni de dezvoltare profesională), chiar și de la vârste mai mici decât cele pre-adulte.

Impact:

• 60 de elevi participanți la cursul ”it4kids” • Minim 20 elevi din categorii defavorizate care vor participa la cursul ”it4kids” • 2 școli premiate cu câte un calculator, după terminarea cursurilor • 4 module de curs organizate pe perioada implementării • o campanie de promovare a inițiativei organizată • crea unui noi modalitati de invatare pentru copii si a unei noi oferte extraculiculare.

Link webpage: www.manutepricepute.ro
Link facebook: https://www.facebook.com/manute.pricepute/
Link twitter:
Link blog: