ÎnregistrareAutentificare

Proiecte

null

CUNOAȘTEM! Centru de Informare și Pregătire

Iniţiatorul proiectului: Centrul Diecezan Caritas Iași

Tema:

Protecție socială

Argumente:

Necesitatea existenței unui Centru de Informare și Pregătire în cadrul Centrului Diecezan Caritas Iași și, implicit, în județul Iași, este vizibilă mai ales din perspectivă socială. Persoanele defavorizate ce provin din medii nefavorabile dezvoltării psiho-sociale, identifică zilnic situații care ridică bariere în procesul de menținere în cadrul comunității. Fie că vorbim despre informații considerate drept ușor de accesat, precum procedura de redobândire a unui certificat de naștere pierdut, fie că vorbim despre modalitatea în care pot beneficia de venitul minim garantat ori de indemnizația de șomaj, ridicăm astfel întrebări la care, pentru a avea răspunsuri, o persoană considerată „caz social” va fi pusă în situația în care va cheltui o sumă aparent modică pentru transport și deplasare la instituțiile în cauză, însă, în fapt, acea sumă reprezintă venitul total al acesteia pe perioada întregii zile, venit cu care, poate, și-ar fi asigurat necesarul de alimente. În același timp, întâlnim zilnic tot mai mulți copii și tineri care, din păcate, nu fac față cerințelor venite din mediul școlar legate de modalitatea de realizare a proiectelor sau prezentărilor, cerințe care avansează odată cu abilitățile mediului IT. Aflându-se în situația de a nu ști cum să folosească instrumentele potrive destinate, de pildă, tehnoredactării, riscă să se expună excluziunii grupei de lucru. Astfel, avem în atenție inclusiv modalitatea în care, prin intermediul familiei și al centrului destinat acesteia, putem sprijini eficient copiii și tinerii fără acces la informații sigure și calitative, ori fără posibilitatea de a răspunde cerințelor societății, școlii sau mediului educațional. Centrul de Informare și Pregătire își propune a fi, practic, acel spațiu unde cei vizați pot participa la instruiri fie în ceea ce privește modalitatea de a utiliza tehnologia informațională prin intrumente de tip laptop, fie în ceea ce privește programele informaționale propriu-zise des întâlnite, precum Microsoft Office. De aici pornește nevoia existenței unui spațiu în care, supervizați de către specialiștii în domeniu, beneficiarii să poată afla fie procedurile legale necesare într-un anume caz, fără a mai pierde foarte mult timp și resurse materiale, fie să poată stabili conexiuni, să comunice, să facă schimb de experiențe și totodată să fie pregătiți în a lucra în principalele programe necesare realizării de proiecte destinate școlii/liceului. Dorim să întărim abilități, nivele de comunicare între copii și părinți, dar mai ales să întărim sprijinul și suportul în cadrul familiei prin inițiativa de a-i invita pe membrii acesteia să facă schimb de experiență: copiii se vor putea implica în a-i sprijini pe părinți în procesul de căutare a informațiilor legate de proceduri legislative, iar adulții vor putea deprinde, odată cu cei tineri, abilități de lucru în cadrul instrumentelor des folosite în mediul școlar.

Descriere proiect:

Conceptul de Centru de Informare și Pregătire numit sugestiv CUNOAȘTEM vine în întâmpinarea nevoilor societății legate atât de modalitatea în care este necesară dobândirea de noi cunoștințe și abilități vis-a-vis de rapiditatea în care zona IT avansează prin crearea de intrumente și programe în acest domeniu, cât și de necesitatea existenței unui suport emoțional, afectiv și de comunicare dintre membrii familiei, privită din ansamblu. Centrul de Resurse pentru Familii, parte din Domeniul Copii, Tineri, Familii al Centrului Diecezan Caritas Iași are lunar în evidență familii defavorizate care riscă să fie excluse social, familii care, de regulă, nu au acces la informații sigure și de calitate, ori familii în cadrul cărora membrii acestora întâmpină dificultăți legate de abilități, comunicare și accesare de servicii destinate situației deficitare în care aceștia se află. Prin intermediul acestui Centru de Informare și Pregătire, ne propunem să venim în întâmpinarea copiilor, tinerilor și adulților defavorizați care, din motive precum nivel scăzut de școlarizare, abilități scăzute de comunicare ori adaptare la situații noi, nu sunt, de regulă, acceptați și sprijiniți în contextul în care cerințele comunității sunt tot mai crescute. Așadar, problema pe care acest proiect își propune să o soluționeze este legată de dificultățile pe care copiii, tinerii, părinții și familia privită din ansamblu le întâlnesc în societatea în care ei tind să se mențină la nivelul cerut atât din punct de vedere informațional, cât și din punctul de vedere al abilităților de a lucra cu intrumente specifice. În ceea ce privește principalele obiective vizate, accentul cade atât pe creșterea calității șanselor de menținere în societate, pe întărirea accesului la tehnologii IT și comunicare pentru membrii familiilor defavorizate aflate în risc de exluziune socială, cât și pe întărirea abilităților de lucru cu instrumente specifice, precum Microsoft Office. Din cele enumerate mai sus, se evidențiază o serie de obiective specifice ce stau la baza activităților dorite a fi întreprinse, obiective precum: 1. înființarea unui Centru de Informare și Pregătire în cadrul Centrului Diecezan Caritas Iași destinat unui număr de 100 de persoane în vederea susținerii informaționale a acestora; 2. creșterea accesului la informații sigure și de calitate pentru un număr de 100 de persoane 3. dezvoltarea de abilități și cunoștințe la nivel de IT pentru 25 de copii și tineri aflați în situații de dificultate din punct de vedere material, financiar și mai ales social din județul Iași pe toată perioada de implementare a proiectului; 4. dezvoltarea de cunoștințe și abilități pentru un număr de 75 de persoane cu nivel scăzut de școlarizare și adaptare în vederea accesării de informații viabile și necesare în situații date, pe toată perioada de implementare a proiectului; 5. întărirea suportului emoțional și de comunicare în cadrul membrilor familiei pentru 20 de familii aflate în risc de separare; 6. instruirea a 10 de voluntari cu scopul de a veni în sprijinul familiilor și tinerilor ce necesită suport informațional pe aceste canale. Prin obiectivele evidențiate mai sus, proiectul își propune trasarea a patru direcții de acțiune: grupe de lucru cu tinerii în vederea dezvoltării abilităților necesare în plan educațional, lucrul cu persoanele aflate în situații de risc de excluziune socială, întărirea suportului emoțional, informațional și a sprijinului intra-familial, cât și exercițiul de instruire a voluntarilor ce necesită pregătire practică în plan social. În ceea ce privește impactul proiectului asupra grupului țintă vizat, anticipăm o creștere semnificativă pe două planuri: pe de o parte, avem în vedere partea informațională, unde persoanele beneficiare sunt sprijinite, susținute și antrenate în a dobândi abilități în aria de IT cu scopul de a identifica informațiilor dorite, iar pe de altă parte, anticipăm o conexiune emoțională mult mai strânsă între membrii familiei, între părinții și tinerii în cauză, cei doi piloni având oportunitatea de a se dezvolta concomitent. Strategie: dorința de cunoaștere și sprijin inter-familial va fi plasată la nivel cognitiv și emoțional beneficiarilor participanți în proiect: părinții vor fi mult mai bine informați în legătură cu dificultățile prin care tinerii trec, iar copiii vor putea deprinde abilități venite din partea adulților

Impact:

Proiectul „CUNOAȘTEM! Centru de Informare și Pregătire” aduce cu sine un element de noutate atât pentru beneficiarii Centrului de Resurse pentru Familii, din cadrul Centrului Diecezan Caritas Iași, pentru Centrul în sine, cât și pentru activitățile derulate în Municipiul Iași. Impactul proiectului dorit a fi implementat are în prim-plan patru piloni principali care susțin activitatea derulată în toate cele șapte luni de derulare, piloni precum: copiii și tinerii, adulții beneficiari, familia și relația profesională dintre asistent social – beneficiar în cadrul unui serviciu social. În ceea ce privește copiii și tinerii, aceștia vor putea petrece timp liber de calitate în vederea dezvoltării abilităților de comunicare și adaptare la noi medii, vor putea împărtăși trăiri și experiențe fiind observați și supervizați de către asistentul social și de către voluntari. Considerăm însă că cel mai important factor are în vedere posibilitatea dezvoltării de compentențe în domeniul IT, în cadrul programelor cel mai des vizate în mediul școlar, programe precum Microsoft Word, Microsoft PowerPoint ori Microsoft Excel. Activitățile derulate în favoartea adulților beneficiari au un impact crescut asupra deprinderilor ce se doresc a fi exersate. Astfel, aceștia vor avea oportunitatea, pe de o parte, să deprindă abilități de lucru pe calculator într-un mediu securizat, alături de asistentul social, voluntarii și mai ales copiii/tinerii din familie, iar pe de altă parte, vor putea obține informațiile necesare dintr-un singur loc, fără a mai fi nevoiți să epuizeze resurse materiale și financiare. Un al treilea pilon specificat este reprezentat de familie. În fapt, toate activitățile derulate în cadrul proiectului „CUNOAȘTEM” vizează familia privită din ansamblu și modalitatea de întărire a climatului familial prin sprijinul reciproc al tuturor membrilor, prin intermediul comunicării, colaborării și empatiei. Importanța proiectului accentuează importanța existenței unei relații de echilibru, sprijin și suport dintre asistentul social – beneficiar și viceversa, astfel încât să eliminăm riscul de excluziune socială și marginalizare atât în rândul copiilor/ tinerilor, cât și în rândul adulților aflați în situații de risc. Voluntarii implicați direct în lucrul cu beneficiarii au și ei, la rândul lor, un impact important asupra bunei derulări a proiectului, dar și asupra dezvoltării abilităților persoanelor implicate direct, prin intermediul activităților desfășuare pe toată perioada de implementare a proiectului. Anticipăm astfel o creștere semnificativă atât la nivel de cunoștințe, persoanele beneficiare fiind sprijinite, susținute și antrenate în a dobândi abilități de IT, cât și la nivel de conexiuni emoționale și mult mai strânse între membrii familiei, părinții și copiii/tinerii, ei având oportunitatea de a se dezvolta concomitent.

Link webpage: http://www.caritas-iasi.ro/
Link facebook: https://www.facebook.com/Centrul-Diecezan-Caritas-Iasi-131234696942671/?ref=aymt_homepage_panel
Link twitter:
Link blog: