ÎnregistrareAutentificare

Proiecte

null

Amenajare atelier în cadrul Liceului Tehnologic „Gabor Aron”, Tg. Secuiesc

Iniţiatorul proiectului: ASOCIAŢIA PENTRU STUDII ALTERNATIVE EVITA TG. SECUIESC

Tema:

Educație

Argumente:

Problemele cu care se confruntă elevii şi cadrele didactice sunt: - Aspectul interior și exterior al spațiului atelierelor tehnice are un aspect dezolant; - Necesitatea prezenței mobilierului pentru dotarea atelierelor; Şcoala, după cum bine ştim este instituţia care pregăteşte, educă tânărul membru al societăţii în vederea socializării lui. Şcoala este cea care deschide ochii omului către universul cunoaşterii, lumii în care trăieşte. Ea are şi rolul de a-i dezvolta aptitudinile şi a-i crea pârghii motivaţionale în activităţile sale din societate. Totodată îl educă pe tânăr formându-i bună conduită în relaţiile cu lumea înconjurătoare: mediu, alte grupuri de oameni, responsabilităţi, obligaţii şi drepturi în societate.

Descriere proiect:

„Meseria este brăţară de aur”, spunea un vechi proverb românesc, iar în zilele noastre instruirea şi transmiterea cunoştinţelor se face într-un cadru instituţional organizat, sub îndrumarea cadrelor didactice de specialitate. Dezvoltarea şi bunăstarea unei ţări, adică a cetăţenilor săi, depinde de calitatea educaţiei şi formării profesionale deoarece numai prin intermediul unor profesionişti bine pregătiţi în domeniile lor de activitate care să susţină şi să contribuie la creşterea atractivităţii economice. Şcoala şi calitatea educaţiei este una dintre principalele bogăţii ale societăţii, acestea punând bazele unei economii competitive. În ultimii ani a fost dată uitării importanţa învăţământului profesional sub forma atelierelor din cadrul liceelor, care pregătesc viitorii meseriaşi prin pregătirea de specialitate adecvată unei calificări, “calificările profesionale care pot fi dobândite prin învăţământ profesional sunt cuprinse în Registrul Naţional al Calificărilor”, iar standardele de pregătire profesională se realizează pe baza standardelor ocupaţionale validate de comitetele sectoriale (Legea educaţiei naţionale nr.1/2011). Cu toate că mulţi elevi nu mai sunt atraşi spre învăţământul profesional pentru că nu mai înţeleg ce oportunităţi le oferă, statistice arată că peste 70% din absolvenţi se angajează chiar în primele luni de la terminarea cursurilor, iar sistemul de învăţământ trebuie să se concentreze în primul rând asupra dezvoltării unor competenţe de nivel înalt, nu numai a competenţelor generale pentru a crea condiţiile necesare atât creşterii productivităţii, dar şi a mobilităţii forţei de muncă. Pentru folosirea eficientă a capacităţii şcolare, este necesară orientarea sistemului de învăţământ în mai mare măsură către pregătirea profesională şi către serviciile educaţionale prestate către agenţi economici. Obiectivul prezentei documentații este îmbunătăţirea calităţii infrastructurii şi a dotărilor din unităţile de educaţie în învăţământul obligatoriu din judeţul Covasna, orașul Târgu Secuiesc pentru asigurarea unui proces educaţional la standarde europene în vederea creşterii participării populaţiei şcolare şi a cadrelor didactice la procesul educaţional. Investiţia în copii reprezintă o investiție pentru viitor, poate cea mai importantă investiție pe care o poate face statul pentru viitorul unei societăţi. Un alt obiectiv îl reprezintă asigurarea unui aspect estetic și sanitaro-igienic al şcolii. Investiţia în tineri și educaţia acestora este, alături de investiția în sănătate, cel mai important pilon al unui stat modern responsabil. Educația trebuie să devină însă o prioritate nu doar în discursurile politice. Ea trebuie să devină prioritară și în acțiunile noastre și în strategiile și politicile publice ce vor fi implementate în următorii ani, deoarece societatea în ansamblul ei își bazează creșterea și dezvoltarea pe educație. Dacă vrem să avem o națiune prosperă și o societate în care fiecare individ și fiecare categorie socială să-și poată valorifica întregul potențial va trebui să investim și mai mult în educația tinerilor din țara noastră. Cele mai multe dintre şcoli din învățământul românesc au nevoie de renovări, mobilier, utilităţi de bază şi material didactic. Absolut tot – studii, analize, sondaje, oferte de locuri de muncă etc. arată că şcoala atelierele de meserii sunt o formă de învăţământ a cărei reînfiinţare nu mai poate fi amânată, deci este cu adevărat o necesitate. Situaţia prezentă acum în învăţământul românesc nu mai poate continua la nesfârşit, pregătirea unei generaţii de meseriaşi, deci personal bine calificat, nefăcându-se pocnind din degete, peste noapte. Ce-i de făcut în aceste condiţii? Simplu de spus, dar greu de realizat, având în vedere că autorităţile în domeniu se mişcă prea greu şi în contratimp cu necesităţile societăţii. Lipsa unui ambient plăcut la şcoala se răsfrânge asupra calităţii actului educaţional. Aceasta școala dorește sa ofere valoare meseriei și pregătirii profesionale. Totodată își dorește să devină partenerul preferat al mediului economic brașovean prin: • calitatea absolvenților adaptată la cerințele pieței muncii • dotare tehnică și procese didactice la standarde ridicate • formatori specializați, motivați și pasionați care își asumă rolul de model pentru tânăra generație Beneficiari direcți – elevii înscriși la școală și cadrele didactice. Beneficiari indirecți – agenții economici din județul Covasna și nu numai;

Impact:

Interesul pentru educaţie a fost dintotdeauna o preocupare majoră a societăţilor şi a elitelor lor. În perioada modernă, începând cu revoluţia industrial, când accesul la şcoală s-a generalizat, învăţământul a devenit o prioritate pentru toate clasele sociale, fie şi doar din speranţa, justificată, că individul să se poate ridica deasupra condiţiei date de familia, locul şi circumstanţele în care s-a născut. Rezultatul principal al investiției este investiția în capitalul uman din școli, având în vedere beneficiile pe care le va avea acest lucru în viitor.Faptul că se dorește investiția în infrastructura școlară din Liceul Gabor Aron este un prim pas pentru îmbunătățirea condițiilor pentru participanții la actul educativ din școală.

Link webpage:
Link facebook:
Link twitter:
Link blog: