ÎnregistrareAutentificare

Proiecte

null

"Am nevoie de lapte"

Iniţiatorul proiectului: Fundatia Baylor Marea Neagra

Tema:

Sănătate

Argumente:

Proiectul previne posibilitatea apariţiei unei noi generaţii cu HIV infectată prin transmitere de la mamă la făt. O colaborare strânsă şi constantă între persoana seropozitivă şi echipa multidisciplinară duc la marea victorie împotriva HIV: bebeluşi sănătoşi din părinţi infectaţi. Asigurarea laptelui praf este completată de activitatea departamentului psihosocial (medic si psiholog) care se asigura că sunt respectate toate măsurile pentru reducerea riscului de transmitere a infecţiei cu HIV. Finanţarea proiectului asigura laptele praf pentru bebelușii expuși la HIV în condițiile în care alăptarea la sân este strict interzisă mamelor seropozitive. Vor fi achizitionate cutii de lapte ce urmeaza a fi distribuite copiilor cu vârsta între 0-2 ani. Distribuţia laptelui se face lunar, numărul de cutii alocate unui copil variind în funcție de vârstă și de gramaj.

Descriere proiect:

Planul proiectului - Nevoia identificata Un copil are 100% șanse să se nască și să rămână sănătos, chiar dacă ambii lui părinți sunt infectați cu HIV. Dacă mama alăptează bebelușul, șansele de a rămâne sănătos, scad cu până la 40 de procente. O mămică infectată, dacă alăptează, își hrăneste bebelușul cu HIV. Proiectul “Am nevoie de lapte” vine în sprijinul familiilor tinerilor infectați cu HIV pentru a avea copii sănătoși prin asigurarea laptelui praf pentru bebelușii expuși la HIV. Datorită donatiilor si finanțărilor, şi cu ajutorul specialiştilor vom reuşi eliminarea expunerii postnatale la HIV. Fără o susținere financiară suplimentară, capacitatea echipei de a răspunde nevoilor va deveni limitată. - Scopul proiectului Scopul acestui proiect este reducerea riscului transmiterii post-natale a infecţiei cu HIV prin asigurarea condiţiilor minim necesare pentru ca mamele cu HIV să nu alăpteze la sân, prin asigurarea alimentaţiei artificiale pentru toţi copiii născuţi aflati in grija centrului de excelenta Baylor, prevenirea malnutriţiei, a întârzierilor în dezvoltarea fizică a copiilor expuşi la HIV si prin supraveghere permanentă a stării de sănătate a copiilor preţioşi. - Obiectivele proiectului (max 3) - Reducerea riscului transmiterii post-natale a infectiei cu HIV de la mamele seropozitive la copii sanatosi cu pana la 40%; - Asigurarea dezvoltarii fizice normale a minim 80% dintre copii pretiosi; - Asistarea complexă medicală prin monitorizarea gravidei și a nou-născutului cel puţin 18-24 de luni când copilul poate fi declarat cu certitidine sănătos. - Grupul tinta vizat Copii născuţi din părinţii infectaţi cu HIV , cu vârsta între 0-2 ani. Peste 200 de copii la ora actuală sunt aflaţi în grija Fundaţiei Baylor din zona Dobrogea.

Impact:

Rezultatele asteptate: - peste 200 de copii declaraţi sănătoşi; - maxim 90% copii cu nivel viral nedetectabil; - maxim 10% copii expuşi în evaluare; - minim 80% copii in parametri staturo-ponderali; Continuitatea proiectului si a relatiei cu beneficiarii se va asigura prin finantari suplimentare private si prin programe guvernamentale/internationale. Metodologia de evaluare va consta in: analize medicale periodice pentru detectare nivel viral, testare şi consultare de specialitate pentru încadrarea conform vârstei cronologice de dezvoltare, contactul permanent între echipa Baylor si copii prin intermeduiul părinţilor.

Link webpage: http://baylor.ro/
Link facebook: https://www.facebook.com/FundatiaBaylor/?fref=ts
Link twitter:
Link blog: