ÎnregistrareAutentificare

Telekom Romania alocă fonduri totale de până la 70.000 de euro pentru finanţarea proiectelor câştigătoare în programul Teimplici

null

Un număr de 124 de proiecte de educație, sănătate, mediu, dezvoltare, protecție socială și inovație au fost înscrise în programul Teimplici.ro anul acesta. În cadrul celei de-a treia ediții a programului, organizațiile non-guvernamentale au fost invitate să propună proiecte prin intermediul cărora nevoile comunităților sunt susținute cu ajutorul tehnologiei.

În urma evaluării juriului, au fost selectate 10 organizații care pe parcursul anului 2017 vor beneficia de fonduri totale de până la 70.000 de euro oferite de Telekom Romania pentru implementarea proiectelor prin care acestea își propun să ajute dezvoltarea armonioasă a comunităților.  

„De la lansare și până în prezent, peste 400 de proiecte au fost înscrise în programul Teimplici.ro, valoarea fondurilor oferite de Telekom pentru implementarea a 30 din acestea depășind 150.000 de euro. Aceste cifre arată angajamentul pe care ni l-am luat pentru dezvoltarea sustenabilă a comunităților locale și preocuparea pe care Telekom o are în efortul de a sprijini implicarea cetățenilor în acest proces. Implementarea corectă a proiectelor câștigătoare ale ediției din acest an are potențialul de a aduce beneficii vizibile atât pe termen scurt, cât și pe termen mediu”, spune Ruxandra Vodă, Director Comunicare al grupului de companii Telekom Romania.

Proiectele câștigătoare din acest an sunt: 

  1. „Camera virtuală de integrare şi interacţiune socială (şcoală, grădiniţă) pentru copii - Oculus Rift” - proiect realizat cu sprijinul Asociaţiei Centrul Terapeutic Marea Neagră de Sprijin al Persoanelor cu Autism în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa,  prin care se doreşte realizarea unor medii virtuale pe care specialiştii asociaţiei să le prezinte copiilor cu autism iar aceştia să poată interacţiona cu ele. Proiectul urmăreşte să le dezvolte copiilor abilităţile de participare la activităţile de grup alături de alţi copii.
  2. „Amenajarea sălii multifuncționale în Școala Gimnazială Darko Jeno din localitatea Dalnic” a Asociaţiei de părinţi Step by Step în parteneriat cu Şcoala Gimnazială Darko Jeno – proiectul are ca scop amenajarea unei săli multifuncționale în Școala Darko Jeno, din comuna Dalnic, județul Covasna, prin achiziţionarea de laptopuri, o tablă interactivă, programe software şi imprimantă multifuncţională pentru ca elevii să aibă acces la lecţii interactive cu ajutorul tehnologiei.
  3. „Edulier - platforma online pentru implicarea comunităţii în sprijinul copiilor cu tulburări specifice de învăţare (TSI)” - Asociaţia Edulier în parteneriat cu Asociaţia Covoraşul Fermecat pun la dispoziţie o platformă care va facilita legătura directă dintre părinţii copiilor cu TSI şi cabinetele medicilor specialişti la nivel județean, ONG-uri locale şi cadre didactice, pentru acces mai eficient la servicii specializate, astfel încât terapia de recuperare a copilului cu TSI să se demareze în timp util, iar tehnicile specifice să fie însuşite atât de familie, cât şi de cadrele didactice. De asemenea, aceasta va oferi informaţii despre primele semne ale dislexiei, punctele în care se găsește cel mai apropiat specialist pentru evaluări medicale. Vor fi oferite detalii despre terapie, despre cum se vor putea accesa diverse modele de lecţii ce pot fi utilizate de cadrele didactice, fişe de lucru pentru acasă, pentru părinţi. Scopul proiectului este sprijinirea copiilor cu dificultăţi de învățare (dislexie, distonie, disgrafie, discalculie) prin crearea unui instrument online, gratuit şi uşor de accesat.
  4. „Wildlife Help” - Asociaţia pentru Conservarea Diversității Biologice în parteneriat cu Centrul pentru Reabilitarea Faunei Sălbatice - ACDB au dezvoltat un proiect care îşi propune întărirea capacităţii de intervenţie şi salvare a animalelor sălbatice aflate în dificultate, prin utilizarea unor sisteme inovatoare de monitorizare online, monitorizare post reabilitare şi implicare a comunităţii la nivel naţional în activităţi de localizare şi informare. Centrele de reabilitare pentru fauna sălbatică au nevoie de tehnică şi inovaţie în domeniul salvării şi monitorizării.
  5. „Terapia prin joacă cu ajutorul platformei MIRA destinată persoanelor cu dizabilităţi neuromotorii” prin Asociaţia Serviciul de Ajutor Maltez în România în parteneriat cu Asociația DOG ASSIST - Scopul proiectului este învățarea deprinderilor de viață independentă a persoanelor cu dizabilități cu ajutorul software-ului medical MIRA. Obiectivele proiectului sunt: dezvoltarea serviciilor de recuperare şi reabilitare pentru copiii cu dizabilităţi neuromotorii severe, pentru dobândirea autonomiei personale necesare integrării.
  6. „Vocea Mea Spaţiul Meu” - Asociaţia Telefonul Copilului, în parteneriat cu IGPR (Inspectoratul General pentru Protecția Copilului) și Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice urmăresc dezvoltarea şi implementarea unei aplicaţii mobile dedicate copiilor şi adolescenţilor, prin care utilizatorii vor avea posibilitatea să se înregistreze, să obţină informaţii utile şi să contacteze telefonic specialiştii de la Telefonul Copilului. Aplicaţia îi va ajuta pe aceştia să intervină în situaţii grave în care copiii şi adolescenţii s-ar putea afla la un moment dat.
  7. „Camera senzorială pentru bebeluşii îndelung spitalizaţi” - Proiectul Asociaţiei Unu şi Unu realizat în parteneriat cu spitalele care oferă terapie de gradul II şi III din ţară este primul proiect de terapie complementară şi integrativă pentru bebeluşii îndelung spitalizaţi dintr-o secţie de terapie intensivă de gradul III din România. Folosirea de terapii complementare, precum muzico-terapia şi terapia prin lumină, pot ajuta nou-născutul cu probleme la naştere să îşi conserve energia şi să îşi îmbunătăţească greutatea, somnul, recuperarea medicală. În plus, proiectul facilitează crearea legăturii părinte-copil pe perioada spitalizării şi reprezintă o metodă de alinare a durerii resimţite de copii în urma manevrelor medicale ce le sunt aplicate. 
  8. „Conectivitate turistică prin dezvoltarea unei aplicații mobile în Colinele Transilvaniei” - Asociaţia WWF Programul Dunăre Carpați România în parteneriat cu Asociația Mioritics își propun să aducă informații relevante pentru turişti despre zona Colinele Transilvaniei, într-un mod contemporan și interactiv și, de asemenea, să implice turiştii în ierarhizarea obiectivelor (turiştii pot da note obiectivelor), astfel încât pe termen lung să poată fi identificate punctele forte și punctele slabe ale zonei din perspectiva turistului, contribuind în felul acesta la o continuă monitorizare și dezvoltare a acestei zone.
  9. “Întâlniri virtuale pentru viitorul meu” - Fundaţia PACT în parteneriat cu Fundația Romanian Business Leaders, Asociația Dezvoltare Evoluție Parteneriat din Bumbești-Jiu şi Grupul de inițiativă din Filiași  adresează problema accesului dificil al tinerilor din comunități mici la persoane care îi pot motiva pe tineri în a face alegeri importante pentru traseul lor profesional, dar și personal, în concordanţă cu experienţele lor. Deoarece este mai dificil de organizat întâlniri față în față, proiectul propune ca acestea să fie virtuale, organizate prin intermediul internetului. Prin cunoașterea directă a acestor persoane, tinerii au posibilitatea să investigheze diferite domenii ocupaționale, să reflecteze la interesele și preferințele proprii, și să își stabilescă niște obiective concrete cu ajutorul mentorilor implicați în proiect.
  10. „Internet la Sat”- Prin intermediul proiectului, Merci Charity Boutique în parteneriat cu grădiniţele şi şcolile din Gogan, Bernadea şi Daia, îşi propun amenajarea a trei laboratoare de informatică în satele menționate pentru 118 preşcolari şi elevi din  clasele 0-VIII. Obiectivele proiectului sunt: dezvoltarea abilităţilor de scris, citit, socotit şi cunoştinte de cultură generală prin folosirea de softuri educaţionale în cadrul orelor de la şcoală; dezvoltarea abilităţilor de lucru cu computerul pentru elevii şi cadrele didactice din cele 3 şcoli şi dezvoltarea abilităţilor artistice ale copiilor folosind calculatorul.